EUROVISION 2014 FINALA – ROMÂNIA, 12 points! Cine sunt țările care acordă cele mai multe puncte României la Eurovision

EUROVISION 2014 FINALA - ROMÂNIA, 12 points! Cine sunt țările care acordă cele mai multe puncte României la Eurovision
Publicat: 10/05/2014, 19:07
Actualizat: 29/07/2014, 18:51

EUROVISION 2014 FINALA. Dincolo de tratatele și alianțele internaționale care îi cer ba să trimită o fregată în Marea Mediterană, ba niște trupe în Afganistan, România mai are niște alianțe internaționale, nescrise, dar pe care se poate baza nu în caz de război, ci în caz de Eurovision. În spatele liniilor telefonice din Republica Moldova, Spania, Israel, sau Portugalia stau adesea punctele obținute de România în concurs, fie ele multe ori puține.

Nici Turcia nu uită să ne omenească, din când în când, cu câteva puncte, Ungaria mai e și ea, uneori, cu noi, Bulgaria și-a făcut anul acesta datoria de vecină și ne-a mai dat de la ea 6 puncte. Ce să mai vorbim de sora de steag tricolor, Republica Andorra, care ne-a răsfățat, în 2007, cu 10 puncte.

gândul a numărat voturile date și primite de România în această competiție de la Trăistariu, care a concurat în anul 2006, până anul trecut și a întocmit graficul evoluției prieteniei între popoare la cursul Eurovision. În 2006, când Mihai Trăistariu a stabilit recordul de puncte obținute de o piesă românească la acest concurs, 172, mai toate țările participante l-au votat. Interesant de văzut e cine a acordat puncte României, în acei ani în care piesa nu a plăcut prea multora și a adunat doar câteva puncte, care au situat-o undeva la coada clasamentului.

În FINALA EUROVISION din 2013, România s-a clasat pe locul 13, cu 65 de puncte, două poziții în urma Republicii Moldova. Anul trecut Moldova a acordat țării noastre 10 puncte, aceasta fiind urmată de Suedia cu 4 puncte, Albania cu 5 puncte, Marea Britanie cu 4 puncte, Azerbaijan cu 6 puncte, Norvegia cu 6 puncte, Italia cu 1 punct, Malta cu 7 puncte, Islanda cu 6 puncte, Grecia cu 10 puncte și Muntenegru cu 1 punct.

În 2012, atunci când România a fost reprezentată de Mandinga, țara noastră a fost votată doar de unul dintre vecinii noștri: Moldova – țară care ne-a acordat 12 puncte. În urmă cu 4 ani România a ocupat locul 12 cu un total de 71 de puncte. După Republica Moldova care ne-a acordat 12 puncte, a fost urmată de Spania – 10 puncte, Grecia – 7 puncte, Italia – 7 puncte, Azerbaidjan – 6 puncte, Israel – 6 puncte, Irlanda – 5 puncte, Portugalia – 4 puncte, Turcia – 4 puncte, Belgia – 3 puncte, Cipru – 3 puncte, Franța – 2 puncte, Danemarca – 1 punct și Rusia – 1 punct.

În 2011, piesa „Change” a adunat 77 de puncte care au plasat România pe poziția a 17-a (17 a fost și numărul de intrare în concurs al trupei Hotel FM). A primit maximum de puncte, 12, de la Republica Moldova și Italia (aflată pentru prima dată în competiție după 14 ani), 10 de la Belgia, 8 de la Spania, câte 6 de la Bulgaria, Israel și Azerbaidjan, 5 de la Turcia, câte 4 de la Olanda și Danemarca și câte unul de la Austria, Irlanda, Estonia și Ungaria. La rândul său, România a acordat Moldovei maximum de puncte, 12, apoi a mai dat 10, Azerbaidjanului, 8, Greciei și 7, Ungariei.

În 2010, când Paula Seling și Ovi s-au clasat pe poziția a treia cu „Playing with Fire”, România a primit maximum de puncte, 12, tot de la Republica Moldova, 10 de la Spania, Portugalia, Suedia și Norvegia, câte 8 puncte de la Israel, Danemarca, Marea Britanie și Cipru, câte 7 de la Irlanda, Azerbaidjan ori Slovenia . România a dat atunci 12 puncte reprezentanților Danemarcei, 10 puncte celor din Republica Moldova și 8 puncte reprezentanților Turciei, 7, Greciei, și 6, Armeniei.

În 2009, România, reprezentată atunci de Elena Gheorghe, s-a clasat pe locul 19. Și-a obținut puținele puncte de la Moldova (12), Spania (7), Turcia și Macedonia (5), Azerbaidjan (3), Irlanda, Cipru, Portugalia și Serbia (2). A votat în schimb cu Islanda (10), Grecia (8), Armenia (7) și Azerbaidjan (4).

În 2008, când piesa lui Nico și Vlad, „Pe o margine de lume”, a ocupat locul 20, România a fost ținută departe de ultimul loc de voturile din Republica Moldova și din Spania, care ne-au acordat câte 12 puncte, dar și din Israel (6) sau Portugalia (4). Interesant că la acea vreme, când relațiile cu Franța erau ceva mai calde, România a mai primit 4 puncte și din patria lui Sarkozy. A acordat, în schimb, 12 puncte Greciei, 8, Turciei, 6, Israelului, dar n-a uitat nici de Armenia și Azerbaidjan, cărora le-a dat 4, respectiv 2 puncte.

În 2007, când Todomondo a cântat „Liubi, Liubi” pentru România, clasându-se pe locul 13, puncte ne-au venit de la Republica Moldova (12), Andorra (10), Ungaria (8), Israel, Portugalia și Franța (7). A votat la rândul ei cu republica Moldova (12 puncte), Grecia (10), Ungaria (8), Turcia (7), Serbia (6) și Bulgaria (5).

În 2006, când a fost reprezentată de Mihai Trăistariu, România a luat câte 12 puncte de la Republica Moldova și Spania și câte 10 de la Israel, Portugalia, Cipru și Malta. A acordat cele mai multe puncte Moldovei (12), Greciei (10), dar și Rusiei (8).

Sâmbătă, 10 mai, Paula Seling și Ovi – reprezentanții României la FINALA EUROVISION 2014, vor concura pentru a câștiga această competiție muzicală alături de alți 25 finaliști din Elveția, Slovenia, Polonia, Norvegia, Grecia, Malta, Belarus, Finlanda, Austria, Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaijan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda, Islanda, Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie și țara gazdă, Danemarca.

Câștigătorul EUROVISION 2014 va fi decis sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 22.00. FINALA EUROVISION 2014 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR+, TVR Internațional, începând cu ora 22.00.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska